PRIORITATEA NATIONALA

NR. 20 / 16 septembrie 2002
TEORIE : Se numeşte oligopedagogie acea stare a pedagogiei aplicate când educatorul subsalarizat dă niscaiva olimpici sau meditaţi, dar însă totuşi nu mai poate EDUCA decât într-o măsură neînsemnată pe cimpanzeul adus de părinţi spre a fi făcut om, şi nu orice fel de om, ci unul al epocii sale, în ziulica de azi, Epoca Ion Iliescu (1989-2007), particularitatea cea mai nasoală a condiţiei umane fiind că tineretul trebuie de fiecare dată, ca nouă generaţie, să-şi însuşească toată cultura, ca şi cum precedenta a frecat steagul şi n-a citit nimic, dar a mai adăugat parcă dinadins unele titluri, ca să complice lucrurile.

CE-AR MAI CITI (mama, tata, copiii, bunicii):
A. E. Baconsky
: Meridiane, 1969
: Panorama poeziei universale contemporane, 1972
: Biserica Neagră (roman)
Laurentiu Ulici : Nobel contra Nobel
Stefan Augustin Doinas : Atlas de sunete fundamentale, 1988
Dan Grigorescu : Istoria unei generaţii pierdute : Expresioniştii
Andre Bonnard : Civilizaţia greaca (3 vol)
Theodor Mommsen : Istoria romană (4 vol)
Charles Diehl : Figuri bizantine
Jakob Burckhardt : Cultura Renaşterii în Italia



DATA DE AZI :
Dudu Strachinaru
Camelian Propinatiu
Linkuri Scoala Europeana
ARHIVA
Ziarul Poporului
Liceanul Neascultator
România Culturală /ITC
Project Gutenberg /E-Books
Artă online /Olga's Gallery
Classical Musical Archives
Muzeele Lumii /online

Please send email to propinatiu@home.ro
if you have any slogans for this review.

Evenimente culturale :
Festival Zile şi nopţi de literatură, în septembrie, când stăpânii de hoteluri nu mai aşteaptă coborârea zeilor atlantici, posesori de acea valută pentru care s-au privatizatără-n ele. Şi Premiu Ovidius, pentru că neinvestindu-se în promovarea literaturii române sau sprijinindu-se piloşi, bimilenarul latin încă este mai universal cu 123 % decât dl Păunescu, singurul scriitor român, poet PSD, de care-şi aminteşte c-a auzit sondatul de tembeliziuni pe stradă. Un adevărat, i-auzi ia, Woodstock românesc al literaturii, cu invitaţi străini sub patronaj înalt pentru că este totuşi de preferat ca Occidentul să nu condiţioneze fofilarea în uie de posesia nu numai a unei Naţionale ci şi a unei Literaturi care să-şi exercite TOATE funcţiile pentru care ne-a dat Dumnezeu Cuvântul.

NR. 20 / 16 septembrie 2002

P r i o r i t a t e a
Nationala

Organ al umorului pt. Partidul Cadrelor Didactice , emanatie a Miscarii Slujitorilor Şcolii Româneş:ti (M.S.S.R.) ®
© FONDATOR : Camelian Propinatiu

"Teodosie, educatia e o prioritate natională !..."
(Neagoe Basarab)
Internet Explorer !

PROTECTIA ELITELOR

Stare de spirit la început de an scolar

Stare de spirit la început de an şcolar

Profesorul de biologie Dudu Străchinaru, din Căgiurzia, e mai al dracu decât profesorul Vodcă de la Integrata, care proaspăt revenit de la spital e zâmbitor ca dl ex-profesor Pedofil, azi om de afaceri bronzat în Bali şi la thailandeze, şi susţine că e plăcut să trăieşti dacă ştii să te limitezi. Profesorul Dudulac Străchinaru, având soţie învăţătoare, pe dna Cenţica (Cenţişor la intimitate), e un pesimist, el crede că adevăraţii responsabili de dezastrul ţării, politicienii bine informaţi, ştiu bine că nu intrăm noi, valul româno-bulgar în uie, aşa curând încât să se simtă binefacerile şi în învăţământul mai inferior, şi că stăpânii noştri îşi iau de fapt măsuri de precauţie de a trăi îmbelşugat, până la o terapeutică de slăbit, ca şi cum n-am intra deloc. De aceea, profesorul Dudiţă Străchinaru i-a mărturisit dnei de română, Fefeleaga, că pentru a se feri de un ulcer pe care nu îl are, dânsul este pregătit sufleteşte ca în caz că vreun copilaş lipseşte de la şcoală din diferite motive, atunci dna Cenţica să-l sune pe dumnealui să vină mai repede ca să servească acel supliment, ceea ce a aflat nu numai dl director Teofan, dispunând ca produsele de la cine lipseşte să se consume pe loc de către cei prezenţi, ci şi domnul primar Buţai, care s-a exprimat că de la elementele mai tinere care intră în Sistem mai înţelege, dar de la un profesor cu vechime să bea lapte nu poate fi decât simptomatic, aşa că din nişte fonduri speciale s-a hotărât să asigure de la propria reţea de magazine pe toată durata anului şcolar la cadrele didactice administrate cafea, apă plată şi diferite fursecuri, stixuri, sărăţele sau biscuiţi, generozitate de care s-a aflat instantaneu în anturajul prefectului, ajungându-se la o investigaţie la nivel regional cu experţi străini constatându-se paradoxul român că dacă politicienii tind să-şi facă fiii tot politicieni iar bancherii tot bancheri, în schimb cadrele didactice, ca domnii Vodcă, Străchinaru şi Pedofil, evită să-şi scoată odraslele tot cadre didactice, raportorul principal propunând ca printr-o ordonanţă de urgenţă să se oblige toţi slujitorii şcolii ca să-şi jertfească Sistemului de fiecare familie primul născut, indiferent de sex, minoritate, religie sau iq, care nu vrea să-i fie şi copilul tot bugetar urmând a fi concediat, că oricum populaţia şcolară e-n continuă scădere, de îndată ce se poate verifica la ce facultăţi l-a băgat.
NR. 20 / 16 septembrie 2002, Camelian Propinatiu


ALOCAREA RESURSELOR

Populismul total. Laptele şi cornul

Populismul total. Laptele si cornul
Televiziunea de stat va sintetiza datele primite din teritoriu în formula memorabilă că programul Lapte şi corn pentru copii i-a bucurat pe părinţi, pentru că nu mai au grija pachetului, iar pe directori i-a făcut mai inventivi în rezolvarea problemelor ridicate de depozitarea şi conservarea alimentelor în localuri neproiectate pentru astfel de funcţiuni.
Nici un partid nu a încercat vreun sondaj, poate mamele preferă creşterea corespunzătoare a alocaţiei, dacă guvernului îi prisosesc resursele, pentru că nu încape îndoială că nimeni nu va mai putea retrage vreodată din şcolile primare, fără consecinţe electorale severe, laptele şi cornul (exceptând vreun caz de incompatibilitate europeană), ba dimpotrivă, e de aşteptat ca măsuri similare să se extindă la alte cicluri de învăţământ, de nu cumva e o modă, cum a fost şi cu tichetele de masă, care nu s-au generalizat, cel puţin la slujitorii şcolii.
Iar dintre criticile aduse măsurii, cele venite de pe poziţii liberale sunt totuşi greu de combătut. Mai întâi, avem aici risipă, rău fiind că 20 % din fonduri se dau copiilor bogaţi, care nu aveau nevoie de această pomană, iar alţi vreo 10 % vor fi bând oricum laptele propriilor lor vaci. Cât despre rest, liberal gândind, e inadmisibil să se ocupe statul de ceea ce este un atribut al familiei : cu 300 mii lei în plus la alocaţie, o gospodină femeie de casă şi-ar hrăni mult mai bine copilul decât o face învăţătoarea cu laptele şi cornul ei.
Cert fiind că Sistemul a putut genera politicieni atâţia ani fără lapte şi corn, rezultă că guvernul ia de la contribuabil 300 mii pentru a fi administraţi risipitor de stat.
Laptele şi cornul arată că românul este supraimpozitat.

NR. 20 / 16 septembrie 2002, Dudu Strachinaru

Top Camelian Propinatiu Dudu Strachinaru Linkuri Scoala Europeana ARHIVA
Click for Bucharest, Romania ForecastBucuresti

[ Fondat 10 Mai 1600 ]