Prioritatea
Nationala

Organ al umorului pt.
Partidul Cadrelor Didactice , emanatie a Miscarii Slujitorilor Şcolii Româneş:ti (M.S.S.R.) ®
© FONDATOR : Camelian Propinatiu

"Teodosie, educatia e o prioritate natională !..."
(Neagoe Basarab)


NR. 57
22 IUNIE 2005

Mormintele tranziţiei

Camelian Propinatiu

Mormântul lui Blaga din Lancrăm

Mormantul lui Blaga din Lancram



Exact acum patru ani, în „Revista 22”, în mai multe numere din iunie 2001, Lucian Blaga slujea drept studiu de caz cercetătoarei Irina Livezeanu în materialul „După Marea Unire: intelectuali, modernism şi etnicitate în România interbelică”, ca june beneficiar etnic al Marii Uniri de la 1918, citit până şi de Regina, succes orbitor de care „Poemele luminii” nu s-ar mai fi bucurat, desigur, dacă poetul ar fi fost maghiar, german, evreu, ucrainean, rrom, grec sau de altă minoritate, în acea norocos însăilată Românie interbelică, în care doamna redactor-şef Gabriela Adameşteanu ne asigura pătimaş tot cam pe atunci cum că nici nu şi-ar fi dorit să trăiască, în special din cauza instabilităţii guvernamentale datorate unor acte teroriste.
Cu toate acestea, fiicei poetului, Dorli Blaga, constatăm cu bucurie că i se permite în numărul 790/ 26 aprilie -2 mai 2005, intervievată de Rodica Palade, să ne explice „Cum este profanată memoria lui Lucian Blaga”, anume nu numai prin montarea sălii de sport metalice în cimitirul din Lancrăm, ci mai ales prin reacţiile pro-sportive dar anti-literare ale unor importante instituţii ale statului nostru român, atât înainte cât şi, să nu ne mirăm, după trecerea PSD în opoziţie ca să se organizeze în tihnă pentru anticipate.
Straniu fiind că ministrul Culturii de atunci, dl. Răzvan Theodorescu, pare să fi înţeles perfect în 8 iulie 2004, din memoriul "Salvaţi cimitirul lui Blaga", semnat de peste 50 de intelectuali din ţară şi străinătate, trimis şi Preşedinţiei, Guvernului şi BOR, despre ce profanare este vorba, a oprit lucrările, dar în loc să se certe-n PSD să schimbe primarul Sebeşului amplasamentul, atunci când lucrul mai era posibil (!), a căutat doar să micşoreze înălţimea sălii, ca şi cum s-ar fi diminuat aşa agresiunea autorităţilor locale prin metalicul prozaic geometric şi prin hărmălaie asupra străvechii biserici şi mormântului la care se mai făcea pelerinaj liric.

Remarcabil în interviul din „22” este şi faptul că aflăm că tulburarea liniştii poetului a fost sesizată, în 3 iulie 2004, tocmai de d-na Marta Petreu, acea clujeancă poetă strălucită universitară ce a iritat pre mulţi prin apostrofarea interbelicilor şi a „desţăraţilor” pentru opţiunile lor politice de extremă dreaptă în contextul marilor ameninţări asupra fiinţei neamului nostru învecinat cândva cu Cominternul! Municipiul doamnei Doina Cornea dovedeşte astfel continuitate civică, mai avem o doamnă Cornea, iar trecutul “răşinereanului ce avea să-şi renege patria” (vorba dlui Nicolae Prelipceanu) ne apare încă şi mai deocheat, prin creşterea credibilităţii răscolitoarei lui.
În fine, semn mai mult decât încurajator pentru un fel de Direcţie Nouă în orientarea culturală a României postceauşiste, strânsă cu uşa intelectualilor care au Operă, doamna Monica Octavia Muscă a anunţat, la o dezbatere organizată recent de GDS, că Ministerul Culturii dă-n judecată Primăria Sebeşului, ceea ce s-a şi făcut acum, rămânând a se vedea cum se va pronunţa în dosarul Lucian Blaga noua noastră justiţie tot mai europeană.

Din păcate, ce guvernul oferă cu o mână (procesul, deci sistarea lucrărilor), are grijă să retragă cu cealaltă: ministrul lucrărilor publice, dl. László Borbély, e de opinie politică în „Jurnalul Naţional” din 22 iunie 2005 cum că nodul gordian din Lancrăm nu poate fi tăiat prin demolare, ci trebuie desfăcut cu deosebită fineţe, prin consolarea poetului ofensat cu un fel de memorial, soluţie ce pare a ţine de o abordare tehnocrată, raţională, echidistantă, rezonabilă la etalonul iliescian, numai că politicianul UDMR n-are de lucru şi îi ia la simplificat în finalul intervenţiei pe cărturarii societăţii civile, predominant ardeleni, astfel:

“Aş mai vrea sa fac o precizare. Campania societăţii civile împotriva sălii de sport a fost construită pe ideea că din cauza acestei construcţii dorinţa poetului ca de la mormântul său să se vadă Râpile Roşii nu este respectată. Respectarea testamentului unuia dintre cei mai importanţi poeţi şi filozofi transilvăneni este o chestiune de demnitate. Însă vederea spre Râpile Roşii este obturată de alte construcţii, nu de sala de sport.”

Pesemne de la fosta coaliţie a fost asimilată aşa artă de a decapita ideile complicate şi în orice caz e limpede că nu se voieşte stricarea relaţiilor cu aceasta, soluţia cu memorialul de circumstanţă nefiind decât o vagă variaţiune la a colegului Răzvan Theodorescu, aceea cu înjosirea plafonului hardughiei.

Este, aşadar, de aşteptat să nu se demoleze vreodată sala, din considerente politice ca mai sus, economice (costă 10-12 miliarde lei), mai ales juridice (la emiterea autorizaţiei de construcţie, mormântul nu beneficia de 100 m zonă de protecţie, fiind catalogat doar „monument istoric categoria B - de importanţă locală”!) şi umanitare (şcoala locului susţinând că, pe de o parte, elevii ar trebui să se deplaseze pe jos până la îndepărtatul nou posibil amplasament, iar pe de altă parte, defunctul Lucian Blaga iubea copiii, deci logic ca filozof îi doreşte acmu să vină cu mingea medicinală cât mai spre el, cu hală cu tot, pe mormântul amenajat de sculptorul Ladea).

Există şi alte propuneri de înăbuşire a conflictului generat de intelectualii ardeleni. Sala să se termine, dar cu modificări. Fie din sticlă, să se vadă peisajul. Fie cu decupaje, din acelaşi motiv. Fie pictând pe ea ornamentica tricoloră.
Eventual, trebuie săvârşit oarece ritual pentru îmbunarea mortului, să nu bântuie prin judeţul Alba, alungând turiştii: de pildă, se pot într-adevăr atârna nişte vitrine cu facsimile şi poze filozofice de peretele dinspre cimitir, sub genericul Memorialul Lucian Blaga.
Din toate acestea, mai mult ca sigur nu va rămânea decât denumirea „Lucian Blaga” pentru respectiva sală, panglica inaugurală va fi forfecată festiv de primarul profesor de sport şi povestea va fi umbrită curând de alte subiecte zgomotoase, de pildă anticipatele.
Şi ar fi bine să fie aşa deoarece, aşa cum s-au strâns semnături locale pentru reluarea lucrărilor după blocajul din iulie 2004, când cu Memoriul, aşa se poate trece în hohotele de râs ale străinătăţii la o apărare activă a imobilului sportiv, cu lancea lui Horea, cu furci şi topoare, de către o iobăgime tânără ideologic captivă şi bine organizată, nimeni neputând contesta în procesul integrării euroatlantice victoria la un scor categoric a sportivilor asupra cărturarilor în acest mileniu.
Şi cine ar sta să se mai întrebe cum ne afirmăm identitatea naţională, prin fotbal sau prin eseistică? Oare nu, vreme de 15 ani, teleelectoratul a fost învăţat că „adevăraţii noştri ambasadori” sunt sportivii, îndeosebi fotbaliştii aceştia vremelnic incalificabili?
Este evident că ura pentru poet a celor chinuiţi la bac cu „corola de minuni” şi cu „spaţiul mioritic” nu poate decât să crească exploziv în toată ţara dacă se va opune, ca prioritară artificial, spiritualitatea românească unei săli de sport dintr-un program de 400 conceput ca pepinieră pentru noi talente competitive de performanţă.

Problema problemelor nu este, în concluzie, ce facem cu sala de sport, mai nemuritoare decât poetul, din motivele de mai sus. Costisitoarea hală dăruită de guvernul Adrian Năstase trebuie să rămână fixă ca animalele moarte, acolo unde au acceptat-o şi au implementat-o lăncrănjenii şi sebeşenii, conform prinţipiului european al subsidiarităţii neamestecului în treburile interne, pe care ei înţeleg să-l aplice cu semnături şi anunţate la televiziuni măsuri de autoapărare.
Întrebarea inevitabilă priveşte doar viitorul acestui mormânt fără noroc, DEJA PROFANAT chiar de către cei cărora le-a fost încredinţat întru păstrare şi cinstire!
Cine sunt frumoşii nebuni care vor mai face pelerinaj la cimitirul din Lancrăm? Miştocarii, ca să se fotografieze la hardughia cu grafiţi şi să se „dixtreze” ca Cârcotaşii peregrini în Europa Culturală?
Şi ce poet nu filologic ci liric, din ţară sau din străinătate, nu s-ar simţi compromis, pupat în creştet la Festivalul blagian de politicienii judeţului Alba?

În general, nu există soluţie plăcută la dosarul Lucian Blaga, această porcărie drăcească din cimitir pur şi simplu nu trebuia să se întâmple, există numai soluţii de compromis, vizând doar minimizarea unor pierderi inevitabile, care ne păgubesc pe toţi.

Soluţia pentru sală au dat-o definitiv politicienii locali şi de la centru, soluţia pentru mormânt o dau înşişi cititorii lui Lucian Blaga, căci valorile nu se apără prin ele însele (Sfânta Fecioară michelangiolescă a putut fi mutilată), ci numai prin iubitorii lor.

Dacă frunzăreşti comentariile lectorilor electronici la intervenţia lui Mircea Dinescu „Să nu ne jucăm cu mormintele” din „Gândul”, 13 iunie 2005, îţi vine să vomiţi de atâta băşcălie, dar descoperi cu inima tresăltând de legitimă bucurie două excelente abordări constructive sunând astfel:

„Am gasit solutia! 13-06-2005 13:01 xy a scris

Ma doamna alde Musca, mutati-l pe ala cu mormantu' mai hacana, mai la o parte, sa aiba copilasii spatiu sa traga cate o miuta doua.
Ca-n Italia la tras cu mistria nu-i nevoie nici de Blaga nici, in general, de prea multa cultura.”

Respectiv:

„Aduceti-l inapoi la Cluj pe BLAGA ! 13-06-2005 13:36 Un Intelectual Clujean a scris

Citind ineptiile si scuzele absurde si imbecile ale Directorului Scolii din Lancram - despre asa-zisa „lipsa de spatiu si alternative privind amplasare unei salii de sport in proximitatea Mormantului si Osoarului academicianului Blaga” - vin cu propunerea de a-l aduce din nou acasa, in Clujul universitar, in care-a trait, s-a format si a stralucit ca un Astru pentru umanitate si pentru eternitate!”

Cel mai bine este, aşadar, ca poetul Lucian Blaga să fie exhumat pe tăcute din iniţiativa familiei şi dus cu luntrea lui Caron (un jeep negru), desigur la Cluj, pentru că la Bucureşti, la Cimitirul Bellu nu s-ar mai găsi groapă decât în cărare, chiar şi acolo cu perspectiva de a i se aşeza alţii mai în faţă, ca uitatului Maiorescu.

Bietul Blaga!
Memoriei poetului mut ca o lebădă i s-a zbierat după 1989 „ciocul mai mic!”, opera sa completă n-a avut parte de editare academică, ba chiar bancnota sa de numai 5000 leuţi fu scoasă din circulaţie, înlocuită cu monedă din pricina derapajelor inflaţioniste, pe când conu Caragiale se lăfăieşte pe a mai sigură, cu numeroase elemente de siguranţă, bancnota de 1 milion, şi deţine astăzi statutul de scriitor român mai important decât Eminescu.
Pentru apărarea liniştii eterne a celui ce auzea cum se izbesc de geamuri razele de lună va să zică nu s-au ridicat decât peste 50+1 persoane, când firesc era ca până şi instituţii care îi poartă numele, precum Colegiul Naţional Lucian Blaga din Sebeş sau Universitatea Lucian Blaga din Sibiu sau Biblioteca Lucian Blaga din Cluj, să intre măcar în grevă japoneză, cu banderole de hârtie ruptă din cărţile sale.

Personal, nici nu mai cred că se află ceva din duhul poetului în europeisajul cu rîpe roşii.
În perspectiva dizolvării identităţii româneşti în cea occidentală, mi-l închipui rătăcitor prin poienile roşii spre Răsărit şi spre Nord, spre Berdicev şi spre Kaliningrad, deocamdată zăbovind mut la o imponderabilă catedră de Trilogia Culturii (opţional), la liceul cu predare în limba română „Lucian Blaga” din Tiraspol, lămurindu-i pe subofiţeri şi lămurindu-se pe sine de unde atâta ezitare copil până la a opta totuşi pentru rostirea românească.



Prioritatea Nationala / NR. 57 / 22 iunie 2004

Codul lui Leonardo da Vinci

Picior-de-Porc

De la Sandra Brown la Dan Brown

De la Sandra Brown la Dănuţ Brown



în această mult vândută carte este vorba de mirările lui Leonardo da Vinci dinaintea succeselor tehnologice din 2005, cel mai greu de înţeles fiindu-i cum e cu codul când dai drumul după zborul sexual la mobil

a spune unui copil că nu există Moş Crăciun, deci valori, e un fel de a-l educa roboţel şi a-l predispune la a accepta fără imaginaţie Auschwitzul sau Kolîma sau Dresden

fericiţi cei ce cred, am ajuns să vedem clar, credinţa în Dumnezeu este o Valoare, aparţine din ce în ce mai restrâns unei elite şi a o nimici e mai mult decât a nu salva speciile biologice, este a grăbi o maşinizare a omului

invariant? acest brown nazist despre care profesionistul ştie sigur că impresionează gloatele

şi un alt invariant: criticii există doar în interes propriu, nu pentru public, cum nu s-a luat nimeni în mod serios de Sandra, aşa nu-l va demasca nici o autoritate pe Dan Dănuţ!

noutatea? ca şi la Coelho, nu se mai poate stăpâni lectoriţa doar cu pedalierul freudian, cu temenele la Eros, Thanatos şi Money, a apărut în homosap odată cu mileniul III exigenţa luciului spiritual: geniul renascentist + Luvrul + spălătură de exegeză biblică şi de istorie a cavaleriei uşoare

totul scris în trena defeminizării feministe a femeii, cercându-i fideismul printr-o cazuistică adresată cinic tocmai unei logici feminine slabe, cum că de ce să nu fiţi şi voi preotese!

ce dacă tocmai dogma dogmelor nu numai Iisus pică fiind „căsătorit” de acest textier de mare talent securistic stricător de „imagine” profesionist cu Maria Magdalena, dar şi Graalul devine altceva decât ştim de la Wagner; aproape totul fiind şi un bine conceput atac american asupra fundamentelor culturii europene

iar europenii înclinaţi a se turci cu americanii acceptă argumente precum că foloasele cărţii sunt resuscitarea interesului pentru Leonardo da Vinci, pentru Isaac Newton şi pentru alţi mafioţi creştini, ba chiar teologia însăşi are a face un exerciţiu de înnoire, însă cel mai mare câştig este turistic, pentru Luvru şi catedrale cavalereşti.

cât despre creştinii care nu vor să se lase ispitiţi rămâne de văzut cum vor replica, se prea poate ca pe termen lung editurile care publică aşa ceva să-i piardă de muşterii chiar pentru cărţi de evlavie mare.


Prioritatea Nationala / NR. 57 / 22 iunie 2005

CARTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ

Tahoma Lucida

De-a Evul Mediu TV

De-a Evul Mediu TV Vaslui



Fără îndoială că imaginea femeilor de casă de azi despre Evul Mediu şi catedralele sale este profund eronată. A ni-l imagina pe acest Ev Mediu ca pe ceva recent, ca pe un aşezământ politic bazat pe gestionari, activişti, ideologi şi mai ales securişti este o mare eroare.

E ca şi cum ai confunda Noaptea de Sânziene cu Noaptea lui Michelangelo, deosebirea dintre ele fiind că numai prima conţine coduri încifrate eliadesc, pe care doar Leonardo da Vinci le-ar putea dezlega cântându-şi la oglindă litanii în sanguină hermafrodită!

Pentru că Evul Mediu nici n-a existat, nici nu putea să existe.
Nu, dumnealui nici nu putea fi văzut prin vitralii, deoarece nu se inventase televizorul.
Şi avea dreptate, pentru că nu se răspândise nici internetul.
În schimb, din cauza deselor spovedanii, era extrem de rară acum o mie de ani ipocrizia.
Adică, dacă un popă exorcist scotea diavolul cu viaţă cu tot dintr-o călugăriţă înlănţuită pe cruce, cum s-a întâmplat recent la Tanacu, în binecuvântatul judeţ Vaslui, în acest iunie 2005, cel puţin consecinţa actuală că se câştigă cu ratinguri mari ocazii de plasat calupuri publicitare de către factorii mediatici, care tot ei au contribuit la barbarie, nici nu era de imaginat!

Strigător la cer fiind, într-adevăr, procedeul ca după ce ai dat nas tuturor fenomenelor naturiste, horoscopice, paranormale, spiritiste, clarvăzătoare, radiestezice şi seismologice, făcând numeroase femei să apeleze la impostori suspecţi şi urâţi, la impostoare neverificate fiscal, să trimiţi tot tu, televiziune care n-ai pe grilă un singur documentar didactic, reporterii cunoscători de vrăjitoare mai degrabă decât de academicieni să se şi mire în direct de la faţa locului!

Iată de ce anticipez eu cu durere că vom mai avea cu certitudine numeroase cazuri de femei chinuite de exorcişti nepricepuţi şi de fanaticele lor asistente în ţara noastră până când Academia şi Universităţile, şi mai ales Medicina, îşi vor recăpăta autoritatea firească în societatea românească, ceea ce înseamnă că dacă se va mai întâmpla vreun eveniment inexplicabil de către ştirişti, atunci să fie chemat să se pronunţe mai întâi specialistul şi abia pe urmă saltimbancul.



Prioritatea Nationala / NR. 57 / 22 iunie 2005
DATA DE AZI :
    
< FONT SIZE = "32">
Camelian Propinatiu
Mormântul lui Blaga din Lancrăm


Dudu Strachinaru
Românii se duc, proverbele lor rămân


Tahoma Lucida
De-a Evul Mediu TV


Picior-de-Porc
De la Sandra Brown la Dan Brown


***
CE-AR MAI CITI (mama, tata, copiii, bunicii)


IN TEORIE :

Filozoful Andrei Marga este laureat al Premiului Herder ca o apreciere central europeană a rolului învăţământului şi al cărţii frumoase, cinste cui a scris-o, cum zicea şi părintele lui Zdreanţă, el însuşi laureat.

Dl. Institutor II grd. did. 2 Trandafir Raţă ne spune că se zice că se vorbeşte pe la noi pe la Primărie că autoritatea locală este în felul ei îngrijorată de o contradicţie de consecinţe de tip neliniar în planul managerial entropic pe ţară, în sensul că ciclul facultativ, adică la facultate, de numai 3 ani, faţă de 4-5 înainte de trimiterea la studii în străinătate a fiilor plutocraţiei, după care predai ca la Bologna, nu prea concordă cu acţiunea paralelă privind aspiraţia efortului către o nouă calitate, cum picta Leonardo, la noi în educaţie şi aşa unele diplome recente nefiind acoperite în întregime, în pas cu o modă care dealtfel mai mult dezgoleşte, cum proceda şi Socrates cu pielea circumscrisă gândirii.

Propuneri de subiecte la bac 2005:

„Opţiuni imorale în viaţa prozatorului Marin Preda”
„Mihai Eminescu – precursor al neonazismului”
„Postmodernism, postromânism, postcâşlegism”


Camelian Propinatiu
Dudu Strachinaru
Linkuri Scoala Europeana
ARHIVA
Ziarul Poporului
Liceanul Neascultator


România Culturală /ITC

Project Gutenberg /E-Books

Artă online /Olga's Gallery

Classical Musical Archives

Muzeele Lumii /online


Please send email to propinatiu@home.ro
if you have any slogans for this review.


Dudu Strachinaru

Românii se duc, proverbele lor rămân

Dacă plouă şi intri să te adăposteşti de picăturile dăunătoare într-o librărie mare cum e cea despre care noi zicem că e la Dalles, iar străinii înţeleg Dallas de Ewing, va fi greu să nu afli că cineva scoate monumental volum după monumental volum ediţia anastatică:

Iuliu A. Zanne
„Proverbele Românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria şi Macedonia”.

Am frunzărit-o ani de zile la Biblioteca Academiei, carte veche şi grea depozitată într-un raft care mi se părea jos, ca un fel de blidar sau alt dulap ţărănesc, autentic component al unei cocioabe în care să fii fericită.

Nu numai pentru că vei deveni cu certitudine mai înţelept trebuie s-o cumperi dacă ai un sac de bani, ci şi pentru că îţi vei da seamă că nu suntem mai puţin profunzi, noi românii, decât francezii, germanii, englezii, spaniolii, italienii şi alte popoare fondatoare uie sau nu.


Viaţa spirituală fotbalistică :

Borges crede orbeşte că în finala de turneu Brazilia-Argentina vor fi cel puţin 5 goluri şi ploaie torenţială.

Abia 2-1 cu timişorenii şi apărare foarte harcea-parcea fără ca politologul Dan Pavel să-l consilieze pe Gigi Becali să-şi aleagă tot antrenor italian în locul lui Zenga.

RESURSE CULTURALE :
A se vizita de urgenţă Casa Memorială George Bacovia (întrebi la Bellu de ea) pentru a învăţa modestia moldavă a mahalalei şi a şti ce să ceri în materie de poezie de la proprietarii centurii de locuinţe de lux ale Capitalei.

CE-AR MAI CITI (mama, tata, copiii, bunicii):

Din cărţile de versuri ale poetului cernăuţean Arcadie Opaiţ:

Ora de prânz a vulcanului Etna
Fecioară nenuntită – viaţa
Ocnaşii lumii vechi

Ştefan N. Popa: O istorie a literaturii române din Voivodina, Panciovo, 1997.

Emil Satco: Antologia poeţilor din Bucovina: (1775-. 2002), Iaşi, 2002.

Alexandru Darie: Mireasa de peste Prut: Antologie de lirică basarabeană 1938–1944, Chişinău, 1994.

Gheorghe Eminescu: Amintiri, 1995

Mihai Cimpoi: Atacuri contra lui Eminescu (1), (2) Cu privire la unele materiale din reviste literare din România (cf.Flux: ed. de vineri. – 1998. – 17 iul. – P. 9. ; 24 iul. – P. 9.

Mihai Cimpoi: Rădăcini şi coroană (II): [despre publiciştii basarabeni: C. Popovici, Ion Inculeţ, A. David, Grigore Constantinescu, T. Pădureanu, A. Culea, Emanuil Gavriliţă etc. ] Literatorul. – 1995. – 24–31 iul. – P. 14.



Top Camelian Propinatiu Dudu Strachinaru Linkuri Scoala Europeana ARHIVA

Click for Bucharest, Romania ForecastBucuresti
free web counters
X10 Camera Coupons













Prioritatea Nationala
Organ al potentialei formatiuni umoristice Partidul Cadrelor Didactice, emanatie a Miscarii Slujitorilor Scolii Romanesti (M.S.S.R.), adica elevi, studenti, invatatoare, profesori, preoti, cercetatori, oameni de cultura, primari, inspectori, ziaristi, parinti, universitari, editori, vipuri, bibliotecare, librari, sponsori si alti carturari care se preocupa de idealul educational al adancirii nivelului de cultura si civilizatie pe drumul integrarii euroatlantice, care e telul suprem al politicii tuturor partidelor plutocratiei.
[ Fondat 10 Mai 1600 ]